Andrei

Numele meu este Andrei, am 34 de ani şi sunt din Bucureşti. Povestea mea începe în decembrie 2004 la Spitalul Colţea din Bucureşti unde am fost diagnosticat cu limfom Hodgkin, mai popular spus o formă de cancer a sângelui. În ianuarie 2005 am început tratamentul cu chimioterapie, schema terapeutică fiind concepută pentru 6 luni. La sfârşitul tratamentului, în urma evaluării s-a observat că boala în loc să fie stopată sau limitată luase amploare. S-a luat decizia schimbării schemei terapeutice şi a medicului curant.

Am început altă schemă de chimioterapie, tot la clinica Colţea, iar în acestă perioadă am fost anunţat că şingura şansă de vindecare este un transplant de celule stem. Am fost şocat. Nu ştiam nici măcar ce înseamnă celulele stem, iar ideea de transplant era de domeniul SF. Am continuat tratamentul cu chimioterapie – care a dat rezultate -, şi am intrat in remisiune. Era condiţia esenţială pentru a fi acceptat la transplant.

La sfârşitul lunii noiembrie 2005, cu ajutorul unei  prietene şi a unei fundaţii italiene am avut şansa să fiu acceptat la o clinică din Milano pentru a fi supus unui autotransplant de celule stem. Au urmat investigaţii complexe, am fost pregătit timp de câteva săptămâni, iar în ianuarie 2006 s-a realizat procedura de autotransplant de celule stem. Am stat izolat trei săptămâni într-o cameră sterilă şi aproximativ două luni în ambulatoriu pentru perioada de refacere. După mai bine de trei luni petrecute la Milano, am revenit în ţară bucuros că autotransplantul de celule stem reuşise să mă salveze.

În vara lui 2006, când m-am dus la Milano  pentru controlul post transplant, am primit o veste şoc: boala  revenise! La clinica din Milano mi s-a explicat că terapiile aplicate dau randament, dar perioada de remisiune obţinută este foarte scurtă şi atunci singura şansă de a fi salvat ar fi fost un transplant de la un donator compatibil.

Din discuţiile purtate cu medicii italieni a rezultat că trebuie să mă întorc la tratamentul cu chimioterapie, iar în acest timp urmau să fie testaţi toţi membrii familiei pentru compatibilitatea de a fi donatori de celule stem. Familia a fost mobilizată, au fost testaţi la Bucureşti: sora, verişoare, veri, mătuşă, unchi şi din păcate nimeni nu a avut un grad de compatibilitate suficient pentru a-mi fi donator.

Nu se putea accesa un registru de donatori pentru ca nu exista aşa ceva în ţară.

Am continuat tratamentul la Milano în speranţa că voi ajunge din nou la remisiune pentru a fi apt de transplant şi, în acelaşi timp, să se poată găsi o modalitate pentru a fi căutat un donator compatibil.

După foarte multe încercări şi lupte birocratice am putut accesa registrul italian de donatori care este conectat cu alte registre similare din întreaga lume.

După o nouă shemă de chimioterapie am intrat din nou în remisiune şi am fost anunţat că, după patru luni de căutări în registre la nivel internaţional, mi-a fost găsit un donator în  Australia. Da, au găsit celule stem compatibile din cordonul ombilical al unui bebe australian. Am fost programat la o clinică din Genova, aici fiind şi registrul italian de donatori de celule stem.

În ianuarie 2008 am început procedura de transplant.  Mi-au fost transplantate celule stem recoltate din cordonul ombilical al bebelusului australian. Am stat izolat în camera sterilă aproximativ 90 de zile, iar apoi perioada de recuperare a fost de aproximativ 10 luni. A fost o perioadă foarte dificilă, dar cu ajutorul medicilor şi al familiei am depăşit-o cu succes.

Pot spune, fără să exagerez, că m-am mai născut o dată! Transplatul de celule stem mi-a salvat viaţa. Fără acele celule stem donate şansele mele de supravieţuire ar fi fost nule.

După perioada de recuperare m-am întors acasă, mi-am reluat viaţa alături de familie şi de cei dragi.

Vreau să fiu sănătos! – Povestea unui învingător.
sursa: www.tvrplus.ro