Ziua Mondială de Luptă Împotiva Cancerelor de Sânge
Data lansării: mai 2021
Detalii eveniment
Ziua Mondială de Luptă Împotriva Cancerelor de Sânge este marcată în fiecare an pe 28 mai, ca semnal de alarmă pentru conștientizarea importanței acestor tipuri de cancer, dar și pentru încurajarea oamenilor să se înscrie în Registrul Național al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice.
De la începutul anului și până acum, în Registrul Național al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice s-au înscris doar 2913 persoane. Pentru bolnavii cu cancer de sânge, transplantul este singura soluție terapeutică. Anul acesta au fost transplantați 21 de pacienți, dar sunt 37 de pacienți diagnosticați cu cancer de sânge care nu au un semen pereche și care speră în fiecare zi că un donator voluntar nou înscris va fi șansa lor la viață.
Cu această ocazie Registrul Național al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice în parteneriat cu Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer din România (FABC) și Societatea Română de Transplant Medular trage un semnal de alarmă. În 2021, niciun donator din Registru nu a fost compatibil cu un pacient cu cancer de sânge care are nevoie de transplant. Motivul? Numărul prea mic de oameni înscriși pe lista potențialilor donatori de celule stem hematopoietice. Astfel am organizat o conferință de presă online în care am vorbit despre cancerele de sange – tipuri, cauze, simptome, tratament, provocările din vremea COVID, nevoia de donatori de celule stem hematopoietice , cum devii donator cu invitați noștri Cezar Irimia, președinte FABC, prof. dr. Alina Tănase – președinta Societății Române de Transplant Medular, prof. dr. Anca Coliță – manager Institutul Clinic Fundeni București, prof.dr. Anca Lupu – președinta Societății Române de Hematologie.
Imediat după conferina de presă, Gabriel, un fost pacient, a susținut un concert de cvartet împreună cu mama și frații săi, în cinstea medicilor și asistenților care i-au salvat viața din Secția de Hematologie a Spitalului Colțea.
Anul trecut, în condițiile restrictive generate de pandemia COVID-19, cinci români au donat celule stem hematopoietice pentru pacienți cu un cancer de sânge. Georgian Trocea este unul dintre ei. Poți să îi asculți povestea aici.
De altfel, aici poți urmări povestea unui tânăr, care la 8 ani de la transplant, se bucură de viață. Cătălin Psenișnic este primul copil transplantat în România cu celule stem hematopoietice donate de un donator neînrudit.
Devino donator de celule stem hematopoietice&donează o șansă la viață