Întâmplarea cea mai frumoasă dintr-o viaţă, să salvezi o viaţă

 Stare de fapt, la nivel global: 

La fiecare 3 minute, undeva în lume, un om este diagnosticat cu leucemie (cancer al celulelor sângelui). Mulţi dintre bolnavi pot fi vindecaţi cu ajutorul unui transplant de celule stem hematopoietice, de la un donator compatibil. Compatibilitatea dintre donator şi pacient nu ţine de grupa sangvină, ci de compatibilitatea unor markeri genetici HLA (Human Leucocite Antigen).

Şansa ca această compatibilitate să existe este mică. Dar, cu cât numărul donatorilor de celule stem este mai mare, cu atât creşte şi probabilitatea ca un bolnav diagnosticat cu leucemie să poată fi salvat. Din cei aproximativ 34 de milioane de donatori de celule stem înscrişi în registrele din întreaga lume, 8 milioane sunt din Germania. Spre comparaţie, în România, numărul acestora este de 65.000.

 Dr. Aurora Dragomirişteanu, Director Registrul Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice: „În cazul Germaniei, este vorba despre atitudinea civică, despre o bună informare şi cred că şi istoria Registrului donatorilor și a rezultatelor transplantului de celule stem hematopoietice a jucat un rol, dorinţa asta de a ajuta cred că a avut un impact foarte mare asupra tinerilor. Dar nu este vorba doar de Germania unde 9% din populație este înscrisă în Registru. Cele mai multe țări europene au registre cu  aproximativ 500.000 de donatori, reprezentând între 2% și 13% din populația țării respective (2% în Marea Britanie, 12% în Israel, 13% în Cipru). La noi sunt 65.000 de donatori înscrişi în Registru, adică aproximativ 0,3% din populația țării. Numărul celor care s-au înscris este un pic mai mare, dar în momentul în care apare o problemă de sănătate sau se ajunge la vârsta de 60 de ani, automat iese din Registru. Rata, la nivel de ţară, este cam de 300-350 de pacienţi pe an care ar putea fi transplantaţi. Unii bolnavi, în funcţie de stadiul bolii la momentul în care au fost diagnosticaţi, de agresivitatea bolii, nu intră niciodată în remisie, deci nu ajung la indicaţia de transplant, iar din cei care ajung, pentru că nu le găsim donatori, au doar teoretic șansa vindecării.

Pentru cei la care găsim donatori în România, de la confirmarea compatibilității și până la momentul transplantului trec cel mult două luni. Suntem într-o luptă contra-cronometru pentru că boala poate reveni și pacientul pierde indicația de transplant. Ceea ce îi dă pacientului şanse mari este ca după prima remisie, plus cura de pregătire a transplantului, deci două cure de chimioterapie, să facă transplantul de celule stem hematopoietice. Nu există o deteriorare severă a organismului, şansa de vindecare este mare în acest caz.”

Cătălin, profil de donator

Bucureşti, o zi oarecare, vară, o alee plină de copii şi părinţi. Un băieţel plânge şi ţipă din toţi rărunchii: „Mami, mă doare!”. Căzuse de pe trotinetă. Tu aştepţi pe cineva. Trebuie să te întâlneşti cu un donator de celule stem hematopoietice. Cuvântul „hematopoietic” te forţase deja să intri pe dexonline. Nu ştiai ce înseamnă.

Dexonline, hematopoietic, definiţie:

Hematopoietic, -ă , adjectiv, Organ hematopoietic = organ care produce celule sanguine

 Căutasei mai departe și aflasei că celulele despre care nu ştiai mai nimic sunt dătătoare de viaţă sau, în cazuri extreme, re-dătătoare de viaţă. Celulele astea cu nume greoi pot salva viaţa unui om.

Te opreşti în gândurile tale şi te gândeşti: ce ştii tu despre a salva viaţa unui om? Îţi vin în minte pompierii care merg în flăcări,  medicii care fac minuni pe mesele de operaţii.

Eşti limitat în a emite judecăţi despre cei care salvează vieţi. Ştii, în acelaşi timp, că, poate, nu ai avut suficientă răbdare sau timp destul în a căuta oamenii din umbră care salvează vieţi. Sau poate nu ai fost suficient informat.

Pe Whatsapp, share location, vezi că donatorul de celule stem se apropie. Habar nu ai de ce ai emoţii. Te tot gândeşti: „Cum ar trebui să arate?”. Ca şi cum un om care donează sânge sau celule stem ar trebui să aibă un chip anume.

Îl cheamă Cătălin Rădulescu. Are 37 de ani. Şi este donator de celule stem hematopoietice. A salvat viaţa unui om diagnosticat cu leucemie. 

Îl vezi venind spre tine, are părul lung şi un tricou cu slogan care, dacă ar fi fost plăcuţă de înmatriculare, politic direcţionată, i-ar fi creat probleme. Este extrem de politicos. Şi extrem de implicat civic: donează sânge în mod recurent, este activ în acţiuni de caritate din Bucureşti, de la strângere de alimente neperisabile, până la haine pentru nevoiaşi. Iese în stradă de fiecare dată când consideră că ţării îi este furată demnitatea şi, în urmă cu un an, a trăit experienţa vieţii sale.

Cătălin Rădulescu: „Să salvezi o viaţă e un sentiment pe care nu poţi să îl compari cu absolut nimic. Da, cu asta m-am ales în urma donării, cu o experienţă uimitoare. Recomand oricui să treacă prin asta, chiar dacă nu e foarte uşor, dar nici greu.”

Şansele la viaţă ale unui pacient diagnosticat cu leucemie cresc direct proporţional cu numărul donatorilor de celule stem.

Cătălin Rădulescu este unul dintre cei 65.000 de voluntari înscrişi în Registrul Donatorilor de Celule Stem Hematopoietice, din România.

La nivel mondial, numărul potenţialilor donatori se ridică la aproximativ 34 de milioane, din peste 50 de ţări. Registrul de Celule Stem din România este conectat la baza de date din întreaga lume. Astfel, un bolnav diagnosticat cu leucemie din România are şanse mult mai mari de a-şi găsi un donator compatibil. Din păcate, în România, numărul donatorilor este mic. Medicii specialişti spun că dacă numărul donatorilor de celule stem ar creşte la peste 100.000, şansele pacienţilor români de a-şi găsi rapid un donator pereche ar creşte la 75%.

Reporter: Cătălin, tu donezi mereu sânge, ai donat şi celule stem hematopoietice, ai salvat viaţa unui om cu celulele tale stem, aşa că pentru tine a te implica şi a ajuta sunt gesturi fireşti. Dar nu suntem tocmai ţara care se implică activ în astfel de activităţi. Oamenii nu prea donează…Unde este problema? La oameni? Sau la faptul că nu sunt suficient de informaţi?

Cătălin Rădulescu, donator: Spiritul civic în România e zero. Dar vina e şi la cetăţean, şi la stat. Ambele tabere sunt vinovate. Un procent mare din populaţie habar nu are ce e aia o donare de sânge. Dacă îi întrebi pe mulţi despre donarea de sânge, o să îţi spună că lor ce le iese dacă donează? Şi, chiar dacă o să ţi se pară absurd, îţi garantez că are legătură cu cei 45 de ani de comunism, când trebuia să te intereseze doar pătrăţica ta că, dacă ieşeai din pătrăţica ta, era nasol. Până nu se vor schimba complet generaţiile, nu se va întâmpla nimic, Pentru că noi purtăm repercusiunile alea, pentru că am fost educaţi în spiritul ăsta.

De aceea spun că spiritul civic, în România, lipseşte.

Ce mă bucură este că, în ultima perioadă, tot mai mulţi tineri m-au întrebat de donarea de sânge sau de donarea de celule stem. Asta mă bucură.

SALVATOR, „DIN ÎNTÂMPLARE”

Reporter: Cum ai ajuns parte activă în această poveste a donatorilor de celule stem? Te-ai documentat înainte?

Cătălin Rădulescu, donator: Sincer, am ajuns dintr-o prostie. Chiar vorbeam şi cu fetele de la centru. Era în 2013, abia se înfiinţase centrul. Era primăvară, vară, undeva în Parcul Tineretului. Mă plimbam prin parc şi era o caravană din asta, a venit o tânără la mine, era simpatică foc, cred că ăsta a fost motivul pentru care am ascultat-o. Şi începe ea să îmi povestească despre Registrul naţional al Donatorilor de Celule Stem Hematopoietice. Habar nu aveam ce-i asta şi ce înseamnă. Şi nici n-am înţeles mare lucru din ce îmi spunea ea, dar mi se părea foarte simpatică. Avea aşa, ceva al ei. Şi, la un moment dat i-am spus stop, eu sunt mai de modă veche. Sunt realist, am terminat Politehnica, nu sunt cu vorbele multe.

Şi i-am spus să-mi spună pe scurt la ce ajută concret astea (celulele stem hematopietice – n.red.).

Şi ea mi-a spus că pot să salvez viaţa unui om. Şi i-am spus că ok, dacă despre asta e vorba, mă bag. Şi apoi, mi s-a luat un pic de sânge pentru analize, am lăsat o adresă, am plecat acasă şi cam asta a fost tot. La câteva luni, am primit prin poştă un card de donator, aşa se dădea atunci, îl am şi acum, îl port cu mine peste tot. Nu se mai dau pentru că s-a dovedit că erau inutile, dar eu îl am ca amintire. Şi cam asta a fost toată povestea. Asta se întâmpla în 2013.

Apoi, undeva în mai 2018, primesc un telefon. Un număr necunoscut, de obicei nu prea răspund la numere necunoscute, dar a fost o întâmplare şi am răspuns. O doamnă s-a prezentat şi mi-a spus că în urmă cu ceva timp m-am înscris într-un registru. Eu şi uitasem de povestea asta. M-a întrebat dacă mai sunt interesat. I-am spus că eu sunt genul de om care dacă astăzi am spus ceva, aşa fac. Îmi place să fiu parolist.

Am stabilit o întâlnire să vorbim mai mult, apoi am realizat că o cunoşteam pe doamnă pentru că eu sunt şi donator de sânge recurent şi doamna doctor Neagu se ocupă de partea aceasta cu donarea de sânge. Şi mi-a povestit mai multe despre ce înseamnă şi presupune donarea de celule stem, cam ce presupun procedurile. Mi-a luat sânge, mi-au făcut un set de analize preliminarii, pentru compatibilitate şi mi-a spus că dacă voi fi într-adevăr compatibil, mă vor căuta.

Asta era în mai, apoi iar a urmat perioadă moartă în care nu am vorbit nimic, iar, pe la sfârşitul lui iulie, m-au sunat să îmi spună că e totul în regulă şi că pot să donez. Mi-au explicat amănunţit ce presupune asta din partea mea, apoi am mers la Fundeni, la Centrul de boli sangvine, unde mi-au făcut un set de analize complet, absolut complet, pentru a demonstra că sunt perfect sănătos. De exemplu, pe un tânăr din Oradea nu l-au putut accepta pentru că s-a descoperit că avea nisip la unul dintre rinichi. Deci trebuie să fii perfect sănătos.

Reporter: În acele momente, te-ai gândit că donarea de celule stem ţi-ar putea afecta ţie sănătatea? Te-ai gândit la aşa ceva?

Cătălin Rădulescu, donator: Sincer? Nu, nu m-am gândit la asta, atunci. Mai târziu, da. Dar am gândit-o la rece şi am realizat că riscurile sunt mult prea mici pentru gestul pe care îl faci, iar sentimentul de a salva o viaţă, crede-mă, e wow!

„TATI E UN EROU!”

Cei mai mândri de gestul său au fost cei din familie, soţia şi fiica lui Cătălin – cea care, de altfel, îl consideră pe tatăl său un erou. A dăruit o nouă şansă la viaţă unui om.

Cătălin Rădulescu, donator: Ea ştie că eu sunt implicat în foarte multe acţiuni de binefacere, aşa că pentru familia mea e ceva normal să fac astfel de lucruri. Deşi, recunosc, donarea de celule stem mi s-a părut dusă un pic spre extrem, dar soţia chiar a înţeles şi, spre deosebire de mine, ea s-a şi documentat să vadă ce înseamnă exact această donare. Eu am ales în schimb să nu îi spun nimic mamei despre asta, pentru că e o femeie simplă de la ţară şi ştiţi cum e… Ea nu ştie nici în momentul de faţă ce am făcut. Fata mea e foarte încântată şi este foarte mândră că am făcut asta. Şi mereu spune că tati a salvat viaţa unui om care trebuia să moară pentru că avea cancer la sânge. Şi, pentru fata mea, ce am făcut este ceva puternic, extraordinar.

PROCEDURI DE DONARE A CELULELOR STEM

Donarea de celule stem din sânge periferic (afereza)

Donarea de celule stem din măduvă osoasă

Reporter: Ce presupune concret actul medical al donării de celule stem hematopoietice? Cum a fost procedura în cazul tău?

Cătălin Rădulescu, donator: Sunt două metode de donare. Una invazivă şi una neinvazivă. Metoda invazivă presupune recoltarea celulelor stem hematopoietice din oasele late ale bazinului, pentru că celulele stem acolo se produc şi acolo sunt depozitate şi asta presupune o intervenţie,  o puncţie care se face sub anestezie. Şi mai există metoda pe care eu am ales-o, recoltarea din vasele periferice, care este un pic mai complexă. Presupune ca 4 sau 5 zile înainte de recoltare, în funcţie de organismul fiecăruia, să faci un factor de creştere, o injecţie care se face subcutanat, eu mi-am făcut în umăr, 4 zile dimineaţa şi seara, făceam naveta la Fundeni ca să le fac. Apoi, înaintea donării, am dormit în spital, donarea a avut loc în octombrie. Eu am asociat procesul, aşa cum e mai cunoscut publicului larg, cu procesul de dializă. Efectiv, stai întins în pat, iese sângele dintr-o venă, trece printr-un aparat şi intră înapoi prin altă venă. La mine a ieşit prin mâna dreaptă şi a intrat prin mâna stângă. Nu e foarte plăcut, pentru că sunt nişte ace imense care ţi se înfig în vene şi efectiv la mine a durat totul 6 ore şi 25 de minute, tot procesul, timp în care nu am putut să mă mişc.

Factorul de creştere de care vorbeam are şi el efectele lui adverse, provoacă dureri de oase, dar sunt nişte dureri suportabile, ziua uiţi de ele când eşti prins cu treburi, seara sunt puţin mai sâcâitoare, dar trec cu un antiinflamator şi te linişteşti. Iar după donare, m-au durut doar vreo două zile oasele. Ăsta e efectul, să-i zicem negativ, al factorului de creştere.

ANONIMATUL TRANSPLANTULUI

În cazul transplantului de celule stem hematopoietice, donatorul nu poate şti identitatea exactă a pacientului căruia i-a salvat viaţa. Potrivit specialiştilor, anonimatul este un mod de apărare pentru ca sistemul să poată funcţiona fără probleme la nivel mondial. Explicaţia specialiştilor este aceea că, baza de donatori fiind la scară mondială, ar putea apărea prejudecăţi naţionaliste, legate de etnia sau religia donatorului ori a pacientului. Mai mult, dacă donatorul şi pacientul s-ar cunoaşte, există riscul de a se ajunge, în cazuri extreme – dar posibile – la şantaj financiar.

Reporter: Ţi-ai fi dorit să ştii cine este omul căruia i-ai salvat viaţa?

Cătălin Rădulescu, donator: Eu nu ştiu cine este pacientul, pentru că legea interzice asta, dar ştiu că l-am salvat. Ştiu, însă, că este un pacient din România, eu sunt printre puţinii care au salvat un pacient din România, pentru că baza de date este una globală. Trebuie ştiut faptul că rata de compatibilitate este foarte mică, de 1 la 250.000.

Reporter: La o aşa rată mică, cum privim o astfel de compatibilitate? Unii i-ar spune miracol venit de sus.  Alţii, pură evoluţie a medicinei. Tu cum vezi lucrurile, tu, ca om care a salvat o viaţă?

Cătălin Rădulescu, donator: Toate progresele care s-au făcut în ultimii 200 de ani ne-au adus aici. Şi sunt conştient de faptul că se va ajunge şi mai departe în evoluţie. Pentru că, până la urmă, despre ce e vorba în evoluţia umană, dacă nu despre parcursul de la omul care trăgea cu piatra într-o cămilă, până la, de exemplu, cum nişte cercetători din Cluj au descoperit un înlocuitor pentru sânge, un compus care poate fi transfuzat în caz de urgenţă, pentru orice grupă de sânge, şi care poate rămâne în organism 3-4 zile, nu permanent, dar în acest timp există şansa să se facă rost de sângele potrivit pacientului aflat în criză. Înţelegeţi?

Aşa că răspunsul meu este: evoluţia umană. Nu sunt aşa foarte credincios, aşa că evoluţia medicinei este răspunsul.

În ceea ce priveşte donarea de sânge, statisticile din România nu arată deloc bine. Procentul donatorilor la nivel naţional este de doar 1,7%, comparativ, de exemplu, cu Franţa, cu un procent de 55% sau Austria – 70%.

Reporter: În general, în România, oamenii nu conştientizează importanţa actului de donare de sânge benevolă. Cu atât mai puţin a donării de celule stem. Mulţi nu ştiu ce înseamnă asta sau că există. De cine crezi tu că depinde, până la urmă,  schimbarea lucrurilor? Cum ajungem la conştientizarea asta a donării?

Cătălin Rădulescu, donator: Teama mea e că dacă demersul de conştientizare ar fi făcut de minister, nu ar fi bine. De ce spun asta? Pentru că oamenii, în ultimii 30 de ani, s-au săturat de instituţiile statului. Da? Să fim realişti! Românul nu mai are încredere în instituţiile statului. Şi atunci cred că, până la urmă, cea mai bună promovare ar putea veni tot din partea dialogurilor dintre oameni. Să se vorbească despre asta în şcoală, aici prinde bine pentru că e o vârstă la care adolescentul, tânărul, înţelege altfel ce înseamnă spirit civic. Presa, da, sigur că poate ajuta şi ea, prin articole ample, prin reportaje de conştientizare. Uite, de exemplu, în State, o campanie excelentă. Oameni care au fost dependenţi de droguri mergeau prin licee şi ţineau conferinţe, în faţa liceenilor, nu cu limbaj sofisticat, greu accesibil, ci simplu, cel al experienţei în sine.

Astfel de campanii au un efect mult mai mare, decât tot felul de campanii pe la televiziuni cu enorm de mulţi bani cheltuiţi aiurea.

RĂSPLATA DONĂRII ESTE CĂ AI SALVAT UN OM

Reporter: Am să îţi adresez o întrebare cinică, în spiritul de care vorbeai, acela al românilor care nu donează pentru că nu le iese nimic la „afacerea” asta. Tu? Tu cu ce te-ai ales că ai donat?

Cătălin Rădulescu, donator: Dacă vrei să-ţi dau tot un răspuns cinic, să rămânem pe linia asta, m-am ales cu o problemă mică de sănătate oarecum corelată cu donarea. Dar nimic grav. O perioadă fizică de extenuare pentru mine corelată cu slăbiciunea de după donare. Dar, acum, serios vorbind, când am aflat că donarea mea de celule stem a reuşit, am simţit că plutesc! Şi, pe 10 octombrie, la o zi după donarea mea, urma să fie transfuzat către pacient. Şi când m-au sunat şi mi-au spus că pacientul e ok, am început să plâng, şi, uită-te la mine, sunt ditamai bărbatul. Aşa, de fericire, am mai plâns doar în ziua când s-a născut fiica mea. Deci, de fapt, cu asta m-am ales: cu un sentiment pe care nu poţi să îl compari cu absolut nimic. Da, cu asta m-am ales, cu o experienţă uimitoare. Recomand oricui să treacă prin asta, chiar dacă nu e foarte uşor, dar nici greu.

Reporter: Tindem să asociem credinţa cu bunătatea. Nu este, însă, întotdeauna aşa. Apoi, omenirea e împărţită între credinţă şi ştiinţă. Tu eşti un om credincios?

Cătălin Rădulescu, donator: Nu! Dar ce pot spune, toţi credem până la urmă în ceva. Şi sunt convins că undeva acolo sus e cineva care face ca totul să meargă bine. Dar lucrul ăsta nu se manifestă prin biserici. Eu nu sunt om un religios. Sincer, dacă faci o analiză, mai puţină binefacere găseşti în biserică, decât în afara ei. Şi, uneori, găseşti mai puţină binefacere la oamenii credincioşi şi religioşi, decât la mulţi care nu au nicio legătură cu biserica. Omenia nu despre asta este. Eu, fiind implicat în foarte multe acţiuni de binefacere, mă refer strict la activităţi caritabile, mulţi dintre oamenii implicaţi nu merg deloc la biserică. Şi sunt mulţi oameni care ajută. De exemplu, eu o mai ajut pe Cristina Hurdubaia. Şi oamenii care vin să doneze la acţiunea ei, unde oamenii donează – am strâns odată şi 8 tone de alimente neperisabile într-o zi – şi toţi aceşti oameni care donează vin şi spun „vă aducem pentru că ştim ce faceţi cu ele” mai departe. E vorba de încredere.

UN FEL DE EPILOG

Ai vrea să povesteşti mult cu omul care, la rândul lui, ţi-ar putea povesti o viaţă despre cum a salvat o viaţă. Reţii atât şi poate că doar atât trebuie: cel pe care îl salvezi poate fi un copil, o mamă, un tânăr cu vise, un tată sau oricine din lume. Cu ce rămâi în urma experienţei este, spune Cătălin, un sentiment pe care doar atunci când ţi se naşte un copil îl mai ai. Şi, în fond, despre asta este vorba, despre fericirea imensă pe care încă nu ştii că ai putea s-o resimţi, până nu ţi se întâmplă ţie. Un donator care a salvat un om ştie cel mai bine lucrul ăsta.