O să ne facem bine
Toate poveștile celor care au primit o nouă viață, după ce au făcut un transplant de celule stem, seamănă până la un punct. Dincolo de punctul acela, rămâne fiecare cu înfrângerile, speranțele și destinul său. Florentina Tănasă este astăzi o foarte tânără cvadragenară cu un job OK în industria IT, locuiește în București, a venit din Onești, traversând, de mai multe ori, iadul.
Andrei Crăciun
Florentina e genul de tânără care vrea să mute munții din loc, deși știe că munții nu pot fi mutați din loc nici măcar de o inimă cât a ei.
A intrat recent într-o formațiune politică nouă, face voluntariat, se pune în slujba animalelor fără adăpost, are două pisici a căror fotografie poate fi văzută de câte ori își deschide telefonul. Până să se îmbolnăvească nici nu îngrijea pisici. Nu avea timp, credea.
Florentina e o tânără care iese de la metrou purtând un ghiozdan în care se află un laptop și alte gadeget-uri indispensabile în mileniul III.
Florentina poate fi, vedeți bine, oricine, un om din mulțime. Nu e chiar așa. N-ai zice atunci când o vezi că ea a învins de mai multe ori cancerul (așa cum spun toate clișeele), dar chiar l-a învins.
Florentina a suferit de limfomul Hodgkin, un cancer al sistemului limfatic. A cunoscut multiple cure de chimioterapie, cancerul a cunoscut reveniri, povestea aceasta urâtă a durat câțiva ani, dar s-a și terminat de aproape o jumătate de deceniu, iar Florentina abia dacă se mai gândește la ea.
Altceva e important acum.
Iată povestea.
Hazardul
Coșmarurile nu încep așa cum v-ați aștepta. Nu trebuie să cadă cerul pe tine, să se întâmple ceva nemaipomenit, îngrozitor, uneori coșmarurile încep cu un scărpinat care nu mai trece.
Terorizată de acest scărpinat, Florentina a fost la medic la Onești și i s-a pus un diagnostic după ureche: o fi făcut alergie la ceva, o să treacă.
N-a trecut.
Și aici intervine hazardul.
Hazardul a făcut ca pe atunci Florentina să lucreze în Italia, în Milano, în casa fostei soții a unui medic stabilit în Elveția. Și așa a ajuns ea să fie consultată cu adevărat de un medic. Rezultatele analizelor au fost dure: avea un fel de cancer.
S-a întors în România, a luptat cu boala asta nenorocită la Cluj și la București, și de fiecare dată când credea că s-a vindecat, cel care încerca să o ucidă se întorcea.
Florentina însă, trebuie să știți și asta, nu e omul care să renunțe. Nu s-a dat bătută nici în fața infecțiilor din spitale, nici în fața efectelor devastatoare ale chimio- și radioterapiei, a continuat să muncească (lucra într-un call center pe atunci) și să creadă.
Are o grupă de sânge rară (AB4), foarte greu se găsea și sânge, căci știți că nu stăm grozav nici în chestiunea donatorilor de sânge.
Maratonul
Lupta aceasta e un maraton. Tratamentul e așa: după o remisiune completă a bolii, a făcut un autotransplant de celule stem. Nu s-a vindecat nici de această dată, o doctoriță a fost cea care a insistat să o înscrie pe Florentina în registrul celor care solicită donatori de celule stem. Ultima șansă: un transplant de la un donator compatibil.
Ea nici nu mai avea puterea unei asemenea decizii. Făcuse deja ce am face cei mai mulți dintre noi: a citit pe internet toate prostiile despre ce înseamnă un transplant și s-a panicat (dacă vă informați pe net, informați-vă corect – https://registru-celule-stem.ro/cum-poti-salva-o-viata/intrebari-frecvente/, dar – și mai bine – puneți întrebări unui medic de specialitate).
Atunci a simțit că e posibil ca totuși să nu mai trăiască.
Dar a trăit.
I s-a găsit un donator, un neamț, care avea pe atunci 39 de ani. După transplant, Florentina nu mai știa să răspundă la această întrebare: e moartă, mai trăiește? Simțea că e în viață, dar se simțea și ca și cum ar fi murit.
Perioada de refacere e cea mai grea, ești ca un nou-născut, o iei de la zero și cu mersul.
Pe atunci, se făceau renovări în spital la Fundeni, secția de hematologie începea să existe la standarde civilizate. Florentina a văzut și cum era Fundeniul înainte și spune că arăta exact ca un lagăr. Te duceai acolo și așteptai să mori.
Prietenia
Acolo, în spital, s-a mai întâmplat ceva extraordinar. Cei care tocmai au suferit un transplant stau singuri în salon, fiindcă imunitatea lor e la pământ.
În salonul alăturat era o pacientă, o tânără pe nume Ana, o fată din Brașov. Tinerele s-au cunoscut pe facebook, dar nu s-au văzut, își scriau (cu greu) mesaje, fiecare din salonul său.
S-au întâlnit prima dată multe luni mai târziu, la un control. Și Ana a trăit – așa că au legat prieteșug. Tocmai ce s-au văzut iar în București, la concertul Metallica.
Absurdul
Florentina a avut de pătimit și cu obtuzitatea funcționărimii românești. A umblat prin birocrați cu dosare cu șină să primească ajutorul financiar cuvenit în asemenea cazuri. A sărit și o funcționară pe ea că de ce n-a venit imediat după transplant: de ce, de ce, de ce. În principiu, pentru că nu putea nici să se dea jos din pat, i-a spus Florentina.
Întâmplările prin care a trecut prin spitale și în lungile perioade de refacere i-au schimbat radical Florentinei optica asupra societății românești.
Cetățeanul
Ea și-a dat seama că suntem analfabeți medical și dacă tot e să trăim aici (pe ea, de fapt, a adus-o boala înapoi), măcar să facem tot ce putem pentru ca să aflăm ce înseamnă gesturile acestea minime – să donezi sânge, cum poți deveni donator de celule stem (https://registru-celule-stem.ro/implicate/) etc.
Florentina este astăzi un cetățean foarte implicat, care încearcă să deschidă ochi și minți prea mult timp închise, s-a numărat printre cei gazați la 10 august 2018, a depus plângere. Dacă eu, după tot ce am trecut, am putut să ies în stradă să-mi strig nemulțumirile…, spune Florentina și are dreptate să spună așa.
Nu s-a întâmplat nimic nici cu plângerea aceea. Dar când i se face lehamite de țara noastră, se întâmplă să-și aducă aminte că tot aici a găsit și oameni extraordinari, care au ajutat-o să rămână în viață.
Sigur, nu o să fim Germania, nu o să avem milioane de potențiali donatori de celule stem de mâine. Dar știți cum e să donezi? E ca la o mică intervenție stomatologică, nu e dureros, ești așezat la un aparat cum sunt cele de dializă și… Poți salva o viață.
Viața
Sigur, mai știe Florentina, pentru a înțelege noblețea salvării unei vieți trebuie întâi să înveți să pui prețul corect pe viața omului.
Când merge prin parcuri să le vorbească oamenilor despre importanța de a deveni donator de celule stem și cum suntem toți parte a aceleiași familii și ar trebui să ne susținem unii pe alții, vede că, în ultimii treizeci de ani, ni s-a diluat îngrozitor umanitatea. Și societatea românească are un fel de cancer.
Și mai vede că oamenii nu știu mai nimic despre care e treaba cu celulele stem, cred că ele se pot lua doar de la nou-născuți și…
În general nu le pasă, oricum.
Dar Florentina nu renunță. Cum să renunțe?
Ea a învins cancerul.
O să ne facem bine?, o întreb.
O să ne facem bine, îmi răspunde, dar mai durează. Nu putem să renunțăm.
Nu putem.