Marius Mirea este primul donator voluntar de celule stem hematopoietice în România

Grație lui Marius Mirea, primul donator voluntar de celule stem hematopoietice din România, o fetiță din Rusia a fost salvată. Și nu doar atât… Gestul său avea să deschidă inimile altor români spre donarea voluntară de celule stem hematopoietice.

Marius Mirea este un tânăr simplu de la țară, dar cu o inimă mare. Atât de mare încât a fost capabilă să scrie istoria unor oameni ce capătă a doua șansă la viață. A fost și va rămâne pentru totdeauna primul român care a avut curajul să facă o faptă bună, chiar dacă nu știa cine va fi beneficiarul acesteia.

Avea 31 ani și locuia într-un sat din jud. Dâmbovița (Lungulețu), unde trăiește și astăzi, când la solicitarea unei verișoare, care avea nevoie de celule stem, s-a dus să se înscrie în Registrul Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice ca să-și ajute ruda bolnavă. Nu a stat pe gânduri și a făcut gestul cu pricina. Din nefericire, nu a fost compatibil cu verișoara sa, aceasta negăsind un donator compatibil. Marius Mirea a rămas în baza de date a registrului, iar după doi ani, i s-a solicitat ajutorul . De data aceasta era compatibil cu un copilaș din Rusia. O fetiță de aceeași vârstă cu a lui, adică de 7-8 ani. Nici acum nu a fost nevoie de muncă de convingere, fiindcă Marius Mirea, din prima a spus DA și a venit la București pentru recoltare. Gândul că va salva o necunoscută, la fel cum și-ar dori să facă și altcineva pentru fiica sa era mai puternic decât orice prejudecată, anxietate sau teamă de necunoscut.

,,Am zis DA. Nu e nicio problemă, donez. Nu mi-a fost frică deloc. Nu am avut nicio problemă. Eram ca înainte. Am vrut să fac un bine, să salvez o viață și nu-mi doresc decât să fie sănătos acel copil”, a spus Marius Mirea.

Faptele bune se transmit mai departe

De ce a scris istorie bărbatul din Lungulețu?  A fost primul donator voluntar din România și a transmis mai departe mesajul de-a dona, prin exemplu personal.

,,Cunoscuții nu au știut inițial, doar familia, care m-a susținut. Pe urmă au aflat și sătenii, cărora le-am spus să doneze. Cei care m-au întrebat cum a fost, le-am spus că totul a fost ok. Am aflat că după ce am donat eu, au mai fost câteva persoane la donare. Dacă ar putea, să doneze și alții, cu condiția să fie sănătoși, să nu le fie frică. Nu se întâmplă absolut nimic”, a afirmat Marius Mirea.

Prima care i-a urmat exemplul a fost chiar soția lui, care s-a înscris și ea în Registrul Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice (RNDVCSH).

,,L-am încurajat din prima clipă, fără să ne gândim vreunul din noi la recompense materiale. Sunt și eu în baza de date, dar încă nu am fost chemată. Aș face și eu ce a făcut soțul meu și sunt sigură că și el ar mai face-o încă o dată”, a precizat soția lui Marius Mirea.

Gestul său a deschis cartea istoriei donatorilor voluntari de celule stem hematopoietice de celule. De acum încolo, cu fiecare român, dispus să contribuie la salvarea unei vieți prin donare, se scrie o nouă filă. Și nu oricare, ci fila supraviețuirii, fila unei noi șanse la viață, grație unui român generos și altruist.

Povestea lui Marius Mirea o puteți citi integral în cartea ,, Eroul din umbră”.