Începând de astăzi, 19 septembrie 2014, timp de zece zile, Centrul mobil de donare, echipe medicale și voluntari vor fi prezenți în marile parcuri din București. Caravana parcurilor bucureștene face parte dintr-o amplă campanie de promovare a donării de celule stem hematopoietice ”Donează o șansă la viață!” organizată de Registrul Național al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice (RNDVCSH) și susținută de Ministerul Sănătății.
Obiectivul acestei campanii este creșterea nivelului de informare și sensibilizarea persoanelor sănătoase cu vârsta între 18 şi 45 de ani, care se pot înscrie pentru a deveni donatori voluntari de celule stem hematopoietice.
Sperăm ca anul aceasta comunitatea donatorilor voluntari înscriși în registru să crescă la peste 20.000 pentru a da o șansă la viață pacienţilor români pentru care nu găsim donatori compatibili.
Dacă în urmă cu un an, înainte de lansarea campaniei ”Donează o șansă la viață!” pentru promovarea donării de celule stem hematopoietice, doar 2.202 de persoane își exprimase dorința de a deveni donatori de celule stem hematopoietice, numărul donatorilor onorifici înscriși în RNDVCSH a crescut de la o lună la alta, atingând în prezent cifra de 14.295, dintre care 7198 în acest an. Deocamdată Registrul din România este încă mic comparativ cu majoritatea registrelor din țările europene care numără în medie între 100.000 și 500.000 de donatori activi.
Caravana parcurilor din acest an va fi prezentă în patru parcuri din București, în fiecare zi în intervalul 14.00-22.00, după următorul program: 19-21 septembrie Parcul Carol – Fântâna Zodiac; 22-24 septembrie Parcul Herăstrău – Pavilionul H, 25-26 septembrie Parcul Cișmigiu – Intrarea principala, vis-a-vis de primărie și 27-28 septembrie în Parcul Lumea Copiilor – aleea principală. În aceste locații va fi amplasat “Centrul mobil de donare”, care constă într-un autocar “medicalizat”. Persoanelor care doresc să fie informate le stau la dispoziție echipe de medici și asistente medicale și pot beneficia gratuit de testarea grupei de sânge și a Rh-ului, precum și de măsurarea tensiunii arteriale, a pulsului și a glicemiei.
Campania este organizată de Registrul Național al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice în parteneriat cu Centrul de Transfuzie Sanguină București. Promovarea evenimentului este sprijinită de peste 50 de voluntari ai Asociației pentru Registrul Donatorilor de Celule Stem care s-au alăturat acestei inițiative.
Informații despre RNDVCSH
Registrul Naţional al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice este o instituţie publică aflată în subordinea Ministerului Sănătăţiicare are misiunea de a identifica şi asigura, la standarde internaţionale, donatori de celule stem hematopoietice compatibili neînrudiţi, tuturor pacienţilor din România care au nevoie de un transplant și care nu au donatori compatibili înrudiţi.
Din aprilie 2013, când RNDVCSH a devenit funcțional, procedura de transplant de la donator compatibil neînrudit este posibilă și în România. Până în prezent au fost realizate, în cele trei centre de transplant din țară, 30 de transplanturi de celule stem hematopoietice de la donator neînrudit (17 anul trecut și 13 anul acesta, dintre care două cu donator român), pentru 24 de pacienți au fost identificați donatori compatibili și procedurile de transplant vor fi realizate până la sfârșitul anului, iar pentru alți 5 pacienți se face testarea pentru confirmarea comaptibilității. 14 din cei 43 de pacienții care sunt în așteptarea unui transplant sunt în această situație dificilă. Șansa lor de vindecare este identificarea unui donator compatibil în România. Provocarea pentru RNDVCSH este diversitatea etnică a populației donatorilor disponibili și îmbunătățirea rezoluției de tipare HLA pentru donatorii români.
Mai multe informații despre campanie și cum puteți deveni donator de celule stem găsiți accesând site-ul instituției www.registru-celule-stem.ro sau www.facebook.com/rndvcsh. Cei care doresc să devină donatori pot suna la TelVerde 0800.88.STEM (7836), număr apelabil din reţeaua Romtelecom sau se pot adresa direct unuia dintre cele 18 centre ale donatorilor de celule stem.
Donarea de celule stem hematopoietice este voluntară, anonimă şi neremunerată. Este un gest prin care donatorul de celule stem hematopoietice poate salva o viață!